Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. 
logo1 logo2 logo3 logo4 logo5 logo6
English (United Kingdom)Romana (Romanian)Magyar (Hungarian)

Teme ale programului

1. Diplomaţie cultural
ă 
2. Turism cultural
3. Industrii culturale
4. Securitatea de tip “Soft”
5. Valorizarea patrimoniului

 



Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013     Investeşte in oameni
Securitatea de tip “Soft”

 

Conceptul de “soft power & soft secutity” a influenţat mult în ultimii ani strategiile diplomatice şi modul de calibrare al acţiunilor de politica internaţională ale guvernelor, fiind o reacţie la evoluţii concrete de care am mai vorbit. Importanţa acordată dimensiunii soft power în relaţiile internaţionale este direct proporţională cu importanţa acordată strategiilor de diplomaţie publică şi a celor de diplomaţie culturală ca parte integrantă a diplomaţiei publice1.

În structurarea programului de practică “Viitorul trecutului” se au în vedere dimensiunile de tip “soft” ale conceptului de securitate. Proiectul Viitorul trecutului urmăreşte familiarizarea studenţilor/masteranzilor cu noile paradigme şi dimensiuni ale conceptului de Securitate şi anume aspectele de tip “soft” ale securităţii, care sunt ataşabile portofoliului de expertiză ale absolventului de istorie şi care sunt complementare absolvenţilor instituţiilor dedicate dimensiunii “hard” instituţii precum Academia militară, Academia de Poliţie, Academia SRI etc.

Reprezentarea şi valorizarea patrimoniului istoric prin programe de turism cultural, comemorări, festivaluri, emisiuni/documentare TV, noi manuale şcolare alternative este domeniul care face posibilă prezentarea felului în care zone de fractură şi conflict pot fi prezentate nu doar sub aspectul unei istorii conflictuale dar şi sub aspectul contribuţiei la identitatea comună a unei regiuni europene locuite de naţiuni diferite (Europa Centrală sau Balcani, Mediterana sau spaţiul Marii Negre).

NATO a reuşit să supravieţuiască războiului rece şi să-şi adapteze doctrina noilor realităţi şi dimensiuni ale securităţii, cele mai multe validând utilitatea paradigmei constructiviste în analiza problemelor aferente securităţii. Noile strategii NATO implică elemente de construcţie imagistică, de diplomaţie publică abilităţi de socializare internaţională în contextul războiului mediatic vizibil cu precădere în noile zone fierbinţi ale mapamondului (Africa de Nord, Orientul mijlociu, Caucaz, conflictele ingheţate etc). Paradigma constructivistă in studiile de securitate aplicată activitaţilor de practică din cadrul programului “Viitorul trecutului” este adaptată şi indispensabilă noilor tipuri de misiuni (menţinerea păcii, reconstrucţie post-conflict, intervenţie umanitară, luptă anti-teroristă, contracarare a discursului xenofobic etc). Studiile de securitate la inceputul secolului XXI nu mai sunt focalizate pe aspectele pe care le implică perspectiva unei potenţiale confruntări militare. Noile paradigme ale securitaţii portretizează structurile militare precum NATO nu doar ca alianţă militară interesată de probleme de strategie ci ca pe o structură cu relevanţă în costrucţia de instituţii norme de politică internă dezvoltarea unei culturi a reconcilierii si cooperării. Cucerirea păcii este adesea mai dificilă decât câstigarea războiului iar evoluţiile din Irak si Afganistan confirmă acest lucru. Această paradigmă derivată din constructivism atribuie istituţiilor responsabile cu gestionarea securitaţii (inclusiv NATO) un rol de iniţiator şi susţinător de procese de redefinire a identităţilor naţionale şi odată cu ele a fundamentelor instituţionale de securitate în Europa centrală şi de est. Maniera de reprezentare a trecutului si de valorizare a patrimoniului istoric este o dimensiune a securitaţii de tip soft. Redactarea unui nou manual de istorie, realizarea unui documentar istoric, schimburile inter-academice, comemorarile de evenimente istorice etc, in funcţie de modalitatea de reprezentare a trecutului pot sa creeze punţi de comunicare intre indivizi sau pot sa adânceasca falii de conflicte preexistente. Modelul european de integrare prin „socializare internaţională” care a facilitat reconcilierea istorică ,cel mai cunoscut exemplu fiind reconcilierea franco-germană) e o experienţă utilă a cărei diseminare necesită specialişti dedicaţi.

Ideea conflictului între civilizaţii, respectiv între Occident şi Islam se suprapune nesperat de bine în parte cu interesele fundamentaliştilor, rolul expertului in studii de securitate (format intr-o facultate de istorie) fiind de a demonta aceasta logica şi de a o combate prin proiecte de facilitare a dialogului inter-cultural/inter-civilizaţional.

Socializarea internaţională practicată/facilitată prin turismul cultural/ de patrimoniu este inevitabil un dialog între culturi. Vorbind de cultură ne referim şi la identitate, cultura şi identitatea fiind astăzi în atenţia unora dintre cele mai complicate probleme legate de securitate. Atacurile teroriste din Europa ultimului deceniu, înrolarea cetăţenilor britanici (de origine pakistaneza în general) în randul talibanilor fiind parte ale acestei ecuaţii identitare. Se pune întrebarea în ce măsură cultura şi identitatea ca variabile ale socializării internaţionale pot să contribuie la construirea unei păci durabile. Prin „pace durabilă” se face de cele mai multe ori referinţă la pacea durabilă franco germană de după al doilea razboi mondial facilitată ce e drept şi de contextul geopolitic dar şi de eforturile unei generaţii de intelectuali care au implementat această idee prin construirea unei structuri unice şi de succes (cel puţin pana acum), Uniunea Europeana. Socializarea internaţională ca precondiţie a construirii unei comunităţi de securitate în zonele de conflict se bazează pentru mulţi în primul rând pe dimensiuni economice. La această dimensiune în ultimele trei decenii mulţi adaugă asistenţa dimensiunii culturale fără de care orice construcţie politica transnaţională va fi fără profunzime şi efemeră. Evenimentele post 9/11 au venit doar să sublinieze necesitatea abordarii dimensiunii identitar culturale a problemei securităţii. Statele şi-au definit identitatea prin raportare la o alteritate ostilă („Noi” versus „Ei”) care a favorizat mobilizarea socială, solidaritatea colectivă şi practicile autoritare. Definirea rolului şi indentităţii în absenţa unui inamic, se face facând apel odată în plus la valori şi norme comune ce sunt conştientizate inclusiv prin noi modalităţi de reprezentare/valorizare a trecutului comun, programele de turism cultural dedicate fiind un posibil instrument de promovare a acestei dimensiuni a securităţii. Studiind programa a 280 de academii militare aflate în consorţiul Parteneriatului Pentru Pace constatăm suplimentarea acestor programe într-o mai mică măsură cu studii de strategie militară şi tehnică militară cât mai ales studii de conduită în ce priveşte valorile democraţiei occidentale, noile pericole nonconvenţionale la adresa securităţii, relaţia cu puterea civilă, misiunile umanitare, programele culturale de creare a unui climat de încredere fie ca strategie de prevenire a conflictelor potentiale, fie ca strategie de post-conflict de construire a pacii durabile.

Din perspectiva relevanţei programului de practică Viitorul trecutului pentru mediul laborial al absolventului de studii de securitate considerăm relevante si iniţiativele unor state membre UE privind protecţia patrimoniului cultural împotriva acţiunilor ilegale (iniţiative materializate prin adoptarea unor documente internaţionale ca de pildă Recomandarea (1996 (6) a CE privind protecţia patrimoniului cultural împotriva acţiunilor ilegale).

 

Material de prezentare realizat de Dr. Lucian Jora

 

1 -Joseph Nye,Soft Power: The Means to Success in World Politics, New York,Public Affairs, 2004